Existenţa cotidiană ne demonstrează permanent că atunci când îţi doreşti cu adevărat ceva, totul se poate. Dar totuşi nu vrem întotdeauna să credem acest fapt, poate pentru că nu reuşim de fiecare dată în ceea ce ne propunem. După cum există şi expresia des folosită "nu există nu pot, există nu vreau", voinţa şi puterea sunt într-un raport continuu de interdependenţă: voinţa trebuie să apară iniţial, dar numai susţinută de multă putere te va determina să înfrunţi toate obstacolele care vor apărea pe parcursul drumului mai mult sau mai puţin anevoios ce te va aşteapta până la atingerea ţelului propus. Din această privinţă, un rol important îl are şi puterea fiecăruia de a fi constant cu sine şi de a nu renunţa la primul obstacol ieşit în cale. În concluzie, poţi obţine tot ce îţi doreşti prin multă voinţă, perseverenţă şi capacităţile pe care le deţii.

0 comentarii for this post